HelpDesk / Tutoriale

Cum poți crea un chestionar online pe WordPress?

Pentru a crea un chestioar online pe WordPress, ce poate fi folosit în o mulțime de moduri și scopuri, se poate alege între multe pluginuri atât de pe WordPress.org cât și de pe alte site-uri specializate.

În acest tutorial voi prezenta pluginul FormBuilder.

Un chestionar online nu este totuna cu un sondaj online, între cele două tipuri de formulare există diferențe așa cum există și asemănări. Un sondaj online pe WordPress este format dintr-o singură întrebare cu mai multe răspunsuri. Sondajul poate oferi posibilitatea de a bifa un singur (radio butto) răspuns sau mai multe (checkbox). Aceste sondaje se găsesc pe foarte multe site-uri, în general pe coloana lateral-dreapta (sidebar), însă pot fi puse oriunde în site: în posturi, în pagini, pe coloane interioare, în header sau footer.

Pluginurile pentru sondajele online (Poll) se găsesc într-un număr destul de mare atât pe WordPress.org cât și online pe diverse alte site-uri. Pentru chestionare online lucrurile sunt un pic mai complicate și din acest motiv se folosesc pluginuri complexe de formulare online.

În diferite proiecte am folosit trei pluginuri pentru chestionare online:

  • WP Survey And Quiz Tool
  • WordPress Simple Survey
  • FormBuilder

Primul plugin WP Survey And Quiz Tool este un plugin complex, prin care se pot crea chestionare, quiz-uri (teste online) și sondaje. Din pacate setarea lui este o muncă complexă și de multe ori nu oferă satisfacția dorită. Pluginul este de fapt dezvoltat pentru a genera Teste Online și nu chestionare generaliste.

Al doilea plugin este un plugin bun. Cu ajutorul lui se pot construi chestionare cu multiple întrebări, quiz-uri și sondaje (survey, poll, quiz, or questionnaire). Este un plugin excelent, ușor de folosit.

FormBuilder este pluginul pe care-l voi prezenta mai jos și reprezintă opțiunea mea în realizarea de chestionare online. De ce acesta și nu altul? Cu FormBuilder se pot realiza nu doar chestionare, se poate realiza un complex formular online cu câmpuri diverse, de comentarii, de upload imagini, de răspunsuri și întrebări etc.

Să începem prezentarea acestui plugin de realizare a formularelor online.

1. Funcționalitățile pluginului FormBuilder

  • construiește cu ușurință formulare complexe de contact fără a necesita cunoștinșe avansate de HTML sau cod (totuși, e bine de știut, că sunt necesare cunoștințe minimale despre câmpurile utilizate în formularele online: text, radio button, checkbox, textarea etc)
  • se pot crea formulare de contact rapid și eficient, în fapt la generarea unui formular nou există gata creat formularul de contact
  • formularele pot fi publicate în orice loc pe site
  • se pot publica mai multe formulare pe aceeași pagină
  • dacă formularul este foarte lung se poate fi împărți pe mai multe pagini
  • permite configurarea de răspunsuri automate
  • poate stoca datele în baza de date
  • există posibilitatea de exporta datele în format CSV
  • poate reține IP-ului utilizatorului
  • are funcționalități anti-spam
  • opțional poate include câmp CAPTCHA
  • mesajele pot fi traduse
  • integrat cu Askimet și Spammer IP
  • diverse alte funcții de control

2. Instalarea pluginului FormBuilder

  • din interfața de administrare se selectează meniul: Plugins -> Add New
  • în câmpul search se scrie numele pluginului: ForBuilder (cele două cuvinte sunt legate) și click pe “Search Plugin”
  • pluginul căutat este primul din lista returnată, click pe Install Now, apoi pe Activate
  • dacă instalarea pluginului automat nu se poate realiza, trebuie downloadată arhiva de pe WordPress.org, dezarhivată local și copiată prin FTP în directorul: /wp-content/plugins după care din interfața de adminstrare Plugins se activează

3. Configurarea formularului online

După activare pluginul va putea fi regăsit în meniul Tools. Fereastra inițială arată ca în figura următoare:

tutorial-form-builder-2

Pluginul are un meniu local cu urmatoarele componente:

  • Settings: de aici se pot seta funcționalitățile generale ale formularelor, cum ar fi salvarea datelor în baza de date, salvarea IP-ului utilizatorilor, setări antispam și altele
  • Forms: permite crearea și adminstrarea formularelor și a răspunsurilor automate
  • Stored Results: sunt stocate datele din chestionare doar dacă în Setting este bifată opțiunea de salvare în baza de date
  • Text Translations: permite traducerea mesajelor automate
  • Blog și documentation sunt linkuri către autorul pluginului

4. Crearea unui formular online

După ce setările sunt făcute se poate începe crearea unui formular. Ca exemplu vom avea un formular de contact mai complex. Crearea o vom urmări în câțiva pași:

Citește tot tutorialul pe site-ul 3waves.ro.

Tags: , ,

Comentarii prin facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Controlează TV-ul cu mobilul  |  Atingerea fină Pixelsense a unui SUR40  |